Performanță totală: Rareș Cojoc și Andreea Matei cuceresc Europa! „Singurul titlu care ne lipsea”

 

Rareș Cojoc și Andreea Matei continuă să domine dansul sportiv european, iar ultima lor reușită confirmă un parcurs construit cu precizie în ani de muncă.

La doar o lună după succesul de la Blackpool, cei doi au urcat din nou pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, de această dată la Campionatul European desfășurat la Palma de Mallorca. Competiția a adunat participanți din 40 de țări, dar finalul a fost unul clar.

Pentru ei, acest trofeu avea o semnificație aparte. Nu era doar o victorie în plus, ci piesa lipsă dintr-un puzzle construit în timp.

„Este o zi extraordinară. Într-adevăr, a fost singurul titlu care ne-a lipsit din palmares dintre cele mari. Sunt foarte bucuroși pentru că am obținut acest titlu pentru România, cât bineînțeles pentru noi, pentru că este și o performanță la nivel personal, dar este incredibil, bineînțeles. Pentru că stai să te gândești la tot parcursul tău de când eram mici și până la urmă, da, e copleșitor. La început au fost niște runde foarte dificile din cauza căldurii și a umidității foarte înalte de aici din Palma și din sală și aș putea să spun că ne-am chinuit puțin, dar pot să spun că a fost o chinuială benefică”, a declarat Rareș Cojoc.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest