Alina Ceușan a anunțat că fiica ei, Perla, va fi botezată sâmbătă, 27 septembrie 2025, la un an de la venirea pe lume. Deși și-ar fi dorit inițial să respecte tradiția și să organizeze botezul după doar câteva luni, vedeta a explicat că mutarea la București și lipsa unui cadru potrivit au făcut-o să amâne. În plus, și primul copil al cuplului, Rock, a fost botezat cu întârziere, la nouă luni, din cauza restricțiilor din pandemie.
articolul continua dupa recomandari
„La Rock am reușit să-l facem abia la nouă luni, pentru că era „Covid time”. Nu era permis cu adunări, la Perla am vrut inițial să fac foarte rapid la 2-3 luni cum e tradițional, însă atunci tocmai mă mutasem în București, doar eu cu cei mici, nu eram la casa noastră, pur și simplu am simțit că nu puteam focusa pe un eveniment atât de important. Am vrut să-l facem și undeva afară și după octombrie oricum nu mai aveam șansa asta, deci am zis că o lăsăm pe acest an”, a scris Alina Ceușan, pe Instagram.
Un botez intim, fără excese
Petrecerea care va urma momentului religios se va desfășura tot în Capitală, însă într-un cadru restrâns. Alina și Raul au decis să invite maximum 80 de persoane, tocmai pentru a evita presiunea pe care au resimțit-o în perioada pregătirilor de nuntă.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars