O revedere la masă, cu râsete și povești, ar fi fost contextul în care Raluca Dumitru și-ar fi dorit să-și întâlnească din nou vechea prietenă. În schimb, apropiații Mădălinei Apostol s-au reunit după moartea acesteia, survenită în noaptea de 12 spre 13 septembrie.
articolul continua dupa recomandari
Cele două se întâlneau frecvent înainte ca Mădălina să plece în America. Distanța a rărit apoi conversațiile, fără să șteargă apropierea dintre ele sau amintirile adunate în anii petrecuți împreună.
„Până să plece în America ne vedeam mereu. Când a plecat am vorbit mai rar, dar cât a fost în România, noi ne vedeam, vorbeam. Vreau să rămână în sufletul meu doar cu amintiri frumoase și cred că de acolo de sus va avea grijă de noi în continuare. Mi-ar fi plăcut să ne evdem la o masă cu ea, să ne distrăm, să râdem, să plângen, dar nu aici”, a adăugat vedeta.
Raluca Dumitru spune că Mădălina era o persoană care nu refuza pe nimeni și care îi ajuta inclusiv pe oamenii pe care nu îi cunoștea. Durerea pierderii este însoțită de întrebarea dacă apropiații ar fi putut face mai mult, în condițiile în care nu știau cu ce probleme se confrunta.
„O pierdere foarte mare. Un om minunat. Un om cu un suflet mare, care nu trebuia să plece. Mai avea foarte multe de făcut. Un om care nu știa să spună nu. A fost mereu lângă toată lumea. A împărțit o farfurie de mâncare și persoanelor pe care nu le știa. Ea a fost acolo pentru fiecare și poate că noi nu am fost acolo pentru ea, când avea nevoie, pentru că nu am știut absolut nimic”, a declarat Raluca Dumitru, la Spynews TV Live.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















