Prima reacție a fostului soț al Roxanei Vasniuc după separare: "Pe cale amiabila"

 

Relația dintre Roxana Vașniuc și Ionuț Lorin a ajuns la final, după mai bine de un deceniu petrecut împreună. Deși în ultimele săptămâni au circulat tot mai multe speculații, confirmarea a venit chiar din partea prezentatoarei, într-un moment cu o încărcătură aparte.

Anunțul separării a fost făcut într-o zi specială pentru fostul ei partener – chiar de ziua lui de naștere. Alegerea momentului nu a trecut neobservată, mai ales că relația lor a durat 14 ani și a inclus atât o căsnicie de patru ani, cât și o fetiță.

De partea cealaltă, Ionuț Lorin a preferat discreția, dar a acceptat să confirme despărțirea. Fără să intre în detalii sau să alimenteze speculațiile, acesta a precizat că procesul de divorț este în desfășurare și că decizia a fost una luată de comun acord.

„Acest divorț a fost făcut pe cale amiabilă, încă nu s-a încheiat, deci mai durează. A fost făcut la notar”, a spus Ionuț Lorin, fostul soț al Roxanei Vașniuc.

Procedura nu implică instanța, fiind gestionată la notar, semn că ambii au ales o variantă fără conflicte publice. Deși lucrurile nu sunt finalizate oficial, direcția este deja stabilită.

Roxana Vașniuc a ales să transmită un mesaj amplu, în care a vorbit despre motivele care au dus la această decizie. Fără să ofere detalii concrete, a făcut referire la pierderea încrederii și la momente care au schimbat dinamica relației.

„Când am spus „Da”, în biserică, am crezut că va fi pentru totdeauna! Am crezut că împreună vom depăși orice obstacol, ca mâna în mână vom trece prin bune și rele …. Am iubit, am iertat și am construit cu speranța că taina căsniciei este de neclintit! Dar am învățat că minciuna și trădarea sunt singurele care pot dărâma și cel mai înalt zid….Nu forțez un drum acolo unde sinceritatea s-a pierdut. Astăzi, aleg divorțul ca formă de respect față de propria-mi persoană. Plec cu fruntea sus, știind că am oferit tot ce a fost mai curat, până la capăt!”, a scris Roxana Vașniuc, pe Instagram.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest