„Primul a trecut deja prin multe”. Decizia luată de Andreea Popescu după divorț

 

Ultimele luni au venit cu multe schimbări pentru Andreea Popescu. După despărțirea oficială de Rareș Cojoc, influencerița pare decisă să înceapă un nou capitol și spune că simte nevoia unei transformări care merge dincolo de simpla reorganizare a vieții personale.

Fosta dansatoare a Delia a anunțat recent că nu își mai dorește să folosească prenumele cu care publicul s-a obișnuit de ani de zile. În loc de Andreea, vedeta preferă să fie strigată de acum înainte Oana, cel de-al doilea prenume al său.

Mesajul publicat de ea pe Instagram a fost scurt, dar suficient de clar pentru cei care o urmăresc.

„Cred că e timpul să îmi folosesc al doilea prenume. Primul a trecut deja prin multe“, a scris ea.

Decizia vine la aproximativ o lună după divorțul de Rareș Cojoc. Cei doi au fost împreună timp de aproximativ zece ani și au împreună trei copii. Separarea s-a oficializat pe 20 martie, când au ajuns la notar pentru semnarea actelor.

Chiar dacă relația lor s-a încheiat, cei doi încearcă să păstreze o relație civilizată pentru binele copiilor.

În paralel cu schimbările personale, Andreea Popescu pare hotărâtă să își reorganizeze și viața de zi cu zi. Invitată recent la Știrile Antena Stars, influencerița a vorbit despre unul dintre planurile importante pe care le are în perioada următoare: cumpărarea unui apartament.

Vedeta a fost însoțită în emisiune de Angela Cazan, fina și una dintre cele mai apropiate prietene ale sale, despre care spune că a ajutat-o enorm în perioada complicată prin care a trecut.

„La modul serios, când o să plecăm de aici, o să plecăm să vedem niște apartamente (...) Așa facem (...) Ea e genul acela de prieten care te scoate din toate stările”, a declarat Andreea Popescu.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest