„Pun masca de smiley face”. Ce ascunde DJ-ul în spatele aparențelor

 

Calea legală a rămas singura variantă pe care Răzvan Kovacs spune că o mai are pentru a-și putea vedea copiii. Demersurile sunt momentan în așteptare, din cauza vacanței judecătorești, însă DJ-ul își dorește stabilirea unui program care să-i permită să păstreze constant legătura cu cei mici.

„Este vacanță juridică în perioada asta și mai nu avem ce să facem. Adică subiectul ăsta e tot la fel, adică nu s-a schimbat nimic, e în stand by. Nu mai e altă variantă, adică nu, nu e cazul de altceva. N-am ce să fac, sincer, nu am ce să fac. Eu vreau doar să se întâmple pe temei legal tot ce urmează să se întâmple, ca să pot să am timpul ăla, cât o fi el, cum o fi el... să pot să-i văd, să pot să știu de ei, să pot să vorbesc cu ei, să nu se mai oprească interacțiunea asta. Iar apoi... mai mult decât atât, nu am ce să fac. Din păcate, asta este povestea noastră, așa a fost să fie. Nu și-a dorit-o nimeni, cu siguranță niciunul dintre noi nu ne-am dorit asta pentru copii. Dar dacă lucrurile nu merg, unde Dumnezeu nu dă, nici noi să nu cerem, nu știu ce să zic. Așa este”, a mai adăugat Răzvan Kovacs.

Așteptarea l-a afectat emoțional. Răzvan susține că a fost prezent în viața copiilor și că nu a ratat etapele importante ale creșterii lor. Tocmai această apropiere face, în versiunea lui, ca perioada actuală să fie și mai dificilă.

„Am avut și eu lacrimi în ochi în viața asta, mai ales în ultima perioadă, pentru că e greu să nu îți vezi copiii atâta timp. Mai ales că eu am fost un om, tind să cred despre mine, că am fost destul de implicat în viața copiilor mei, adică nu consider că a trecut copilăria lor pe lângă mine și eu nu știam ce fac ei sau”, mai declara DJ-ul.

Fostul concurent afirmă că nu a primit nicio fotografie cu cei mici de la persoanele care au intrat în contact cu ei. Din informațiile sale, nici mama lui nu ar putea comunica, deoarece ar fi în continuare blocată.

În timpul zilei încearcă să-și urmeze rutina, însă parcurile și locurile în care mergea cu copiii îi readuc în minte momentele petrecute împreună.

„Vreau să-ți spun că până la momentul ăsta, efectiv nu am primit nici măcar o poză cu copiii mei de la nimeni dintre oamenii care au fost în contact cu ei. Nu! Din câte știu eu, mama mea e tot blocată. Cumva, pe timpul zilei, merg lucrurile calm, destul de OK, îmi văd de treabă... Dar sunt momente... trec pe lângă parc sau trec pe lângă un loc în care știu că am fost cu ei... Spre exemplu, și când merg la mall, copiii mei au crescut în mall, dacă pot spune așa. Și ajung la mall și-mi aduc aminte: Uite, aici am fost cu ei, aici am mâncat cu ei. Sunt momente și momente. Dar... pun masca de smiley face și zic că sunt bine”, mai spune acesta.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest