Radu Vâlcan și-a surprins fanii cu o declarație de dragoste neașteptat de poetică, dedicată soției sale, Adela Popescu. Deși cei doi trăiesc împreună de peste 15 ani, presentatorul demonstrează încă o dată că pasiunea și tandrețea nu s-au risipit. Mesajul publicat de 1 Decembrie a emoționat comunitatea lor online, pentru că vorbește sincer despre dragoste, familie și recunoștință.
articolul continua dupa recomandari
Adela Popescu și Radu Vâlcan formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbizul românesc. De la aparițiile TV până la momentele intime împărtășite cu fanii, cei doi au păstrat mereu o naturalețe care i-a făcut și mai îndrăgiți. Iar declarația recentă a lui Radu a venit ca o confirmare că legătura lor este la fel de puternică precum la început.
„Acu’ 107 ani, înaintea erei noastre, am întâlnit-o. Pe EA. Regatul meu s-a unit cu al ei. Și am făcut-o lată. Și am făcut la copii cât să ne tot urăm!”, a scris prezentatorul, într-o notă glumeață și romantică, completând cu un mesaj pentru români și un compliment la adresa țării: „Doamne, cât este de frumoasă! Dar și România!”.
Cei doi sunt părinții a trei băieți – Adrian, Andrei și Alexandru – care le aduc zilnic energie și bucurie. Familia lor numeroasă este adesea prezentă în postările vedetelor, iar atmosfera caldă din casa lor este percepută de public ca o inspirație.
Adela, despre rolul de mamă
Într-un interviu recent, Adela a vorbit deschis despre provocările maternității și despre cum s-a schimbat după venirea copiilor. Deși se imaginase o mamă „cool”, actrița recunoaște că există momente în care trebuie să-și impună autoritatea. „Eu mi-am imaginat că o să fiu o mamă foarte cool. Nu știu dacă și sunt, sincer. Sunt situații pe care nu le poți gestiona decât așa”, a spus vedeta, mărturisind că uneori ridică tonul ca să păstreze disciplina în casă.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars













