Raluca Pastramă explică executarea silită: „Judecătoria nu a ținut cont de acte”

 

Relația dintre Pepe și Raluca Pastramă s-a încheiat oficial în 2021, însă efectele divorțului continuă să se simtă și astăzi. Departe de ochii publicului, cei doi au dus ani întregi o luptă juridică legată de firma pe care o dețineau împreună, o grădiniță privată, iar Raluca Pastramă a decis să clarifice situația.

Fosta soție a artistului confirmă că au existat trei procese pornite de Pepe, iar două dintre acestea au fost deja soluționate în favoarea ei. Miza principală: firma trecută pe numele lui Pepe în perioada căsniciei, dar predată Ralucăi la momentul separării.

Ea susține că, la preluare, grădinița ar fi venit „la pachet” cu datorii despre care nu fusese informată și pentru care, ulterior, s-a declanșat executarea silită.

Raluca recunoaște că nu avea experiență în domeniul administrativ și admite că nu a realizat auditul obligatoriu după preluare. În plus, spune că în actele semnate la notar era prevăzut clar că datoriile anterioare nu îi revin, însă instanța nu ar fi ținut cont de aceste documente.

„Eu trebuia să fac atunci un audit, pe care nu l-am făcut. (...) Eu credeam că, în momentul în care o firmă este predată, firma aceea este practic pe zero, nu credeam că poți să predai o firmă cu datorii. Mai mult decât atât, în actele făcute la notar scrie că, dacă firma are datorii, nu le preiau eu, dar Judecătoria nu a ținut cont”, a explicat ea pentru Spynews.ro.

Potrivit Ralucăi, executarea silită care a ajuns în atenția publicului derivă exact din aceste datorii existente înainte de preluarea firmei. În prezent, mai există un singur proces în desfășurare, însă aceasta susține că este „ca și câștigat”, având în vedere că avocații ei au reușit să suspende procedura, contestând actele care au stat la baza acțiunilor juridice.

„A rămas doar un proces, aflat în suspendare. Instanța a hotărât să fie suspendat până la rezolvarea acțiunii prin care avocații mei au denunțat contractele inițiale”, spune Raluca.

Tot ea ține să lămurească un aspect esențial: litigiile nu au afectat activitatea grădiniței și nici nu au legătură cu modul în care funcționează instituția.

„Nu au nicio legătură procesele cu activitatea grădiniței. Sunt lucruri care s-au întâmplat în urma neatențiilor mele la momentul divorțului. Două procese sunt câștigate, iar al treilea este ca și câștigat”, a mai adăugat Raluca Pastramă.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest