Raluka, cunoscută pentru carierea sa de succes, își deschide sufletul și dezvăluie câteva dintre obiceiurile și superstițiile care au fost o parte importantă din viața ei încă din copilărie. Artista, care s-a făcut remarcată în 2009 alături de DJ Sava, vorbește acum despre lucrurile mai puțin știute despre ea, inclusiv despre superstițiile care încă fac parte din rutina sa.
articolul continua dupa recomandari
Deși recunoaște că unele dintre aceste obiceiuri nu mai sunt la fel de importante pentru ea, cântăreața își amintește cu umor cum obiceiurile din copilărie încă o influențează.
„Întotdeauna aș mai schimba ceva, dar m-am obișnuit cu mine. Da, sunt superstițioasă. O am pe asta cu pisica neagră, dacă trece prin fața mea, mă gândesc la vechea mea rutină: când eram mică, mă dădeam trei pași înapoi. Acum nu mai fac asta, pentru că poate mă vede cineva de pe stradă”, a mărturisit Raluka.
Artista mai adaugă că există și alte superstiții care o însoțesc, cum ar fi aceea legată de unghiile sale. Totuși, Raluka consideră că aceste obiceiuri nu au un impact semnificativ asupra vieții sale și le tratează cu o atitudine relaxată: „Mai am și superstiția asta cu unghiile, se spune că dacă te uiți la unghii, se vorbește rău despre tine. O prostie, până la urmă, foarte bine dacă se mai vorbește și de rău.”
Raluka își amintește și de momentele amuzante din copilărie, când avea o adevărată obsesie pentru canalele cu patru găuri de pe stradă, fiind fascinată de a le traversa într-un anumit fel.
„Când eram mică îmi plăcea să calc pe canalele care aveau 4 găuri. Nu m-aș fi gândit niciodată că aș putea cădea într-unul dintre ele, pentru că eram preocupată doar să calc corect pe ele”, adaugă Raluka.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars