În lumea dansului sportiv, controlul emoțiilor face parte din performanță. Dar Rareș Cojoc spune că există momente în care nici experiența și nici disciplina nu mai pot ascunde ce se întâmplă în viața personală.
articolul continua dupa recomandari
Invitat recent în podcastul „Acasă la Măruță”, campionul mondial a vorbit deschis despre perioada complicată traversată după despărțirea de Andreea Popescu și despre felul în care divorțul i-a afectat inclusiv parcursul profesional.
Rareș Cojoc a explicat că tensiunile și încărcătura emoțională din viața personală s-au văzut inclusiv pe ringul de dans, mai ales la competițiile importante din ultimul an. Deși publicul vede rezultatul final, spune el, în interior lucrurile erau departe de echilibru.
„La ultimele două competiții importante, Grand Slam-ul de la Blackpool și Campionatul European, din Spania, am simțit, în primele runde, unde nu era presiune atât de mare asupra mea, o anumită indispoziție. Îmi era mai greu să mă aduc decât înainte. Tu, când ești pe ring, nu poți să minți. Performanța nu te lasă să minți”, a declarat Rareș Cojoc.
Dansatorul a mărturisit că despărțirea l-ar fi destabilizat și mai tare dacă s-ar fi produs înaintea Campionatului Mondial. Chiar și așa, recunoaște că perioada respectivă a venit cu un consum emoțional puternic, pe care l-a resimțit inclusiv în timpul antrenamentelor și competițiilor.
„Am simțit greutatea în ambele competiții, inclusiv la Campionatul Național. Partea bună este că am reușit să intru în competiție, odată cu trecerea rundelor”, a mai spus sportivul.
Rareș Cojoc și Andreea Popescu au format unul dintre cele mai cunoscute cupluri din zona artistică și sportivă, iar vestea divorțului a venit după aproape un deceniu de căsnicie și trei copii împreună.
Dincolo de partea profesională, dansatorul a vorbit și despre dezamăgirea pe care a simțit-o după separare. Pentru el, familia avea o valoare aparte, iar ruptura a venit într-un moment în care nu se gândea că viața lui poate lua o asemenea direcție.
„Trădat pentru că ceea ce am oferit eu nu a fost oarecum apreciat. Pentru mine, familia este sacră. Niciodată nu mi-am imaginat că o să fiu la 36 de ani un tată singur”, a spus Rareș Cojoc.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















