Război pe față între Larisa Uță și Medana! Actuala soție a lui Alin Oprea, chemată în instanță

 

Larisa Uță o dă în judecată pe Medana Oprea, actuala soție a lui Alin Oprea, acuzând-o că i-ar fi adus prejudicii grave de imagine. După ani de tăcere, fosta parteneră a artistului rupe rândurile și trece la acțiune!

Despărțirea dintre Alin Oprea și Larisa Uță a fost una cu scântei, iar acum tensiunile ies din nou la suprafață. Larisa, care i-a fost soție artistului timp de peste două decenii, a decis să o acționeze în judecată pe Medana Oprea, actuala soție a acestuia. Conform portalului instanțelor, procesul este oficial deschis, iar Larisa cere daune morale pentru afirmații care i-ar fi afectat reputația.

Totul a început după o serie de declarații făcute de Medana în spațiul public. Într-un podcast recent, ea a sugerat că Larisa nu ar fi fost sinceră cu privire la motivele destrămării mariajului cu Alin:

„Dacă te plângi că ai fost înșelată, ar trebui să recunoști și ce ai făcut tu. Nu poți șterge cu buretele ce nu-ți convine și să păstrezi doar ce te avantajează”, a spus Medana în cadrul emisiunii „În Oglindă”.

Larisa nu a reacționat imediat, dar acum își exprimă poziția fermă:

„Nu am vorbit în toți acești ani. Dar când oameni care nu m-au cunoscut niciodată vorbesc despre mine și despre copiii mei, singura mea metodă de apărare este justiția. Nu voi tolera acest tip de comportament.”

În același timp, fosta soție a lui Alin trăiește un moment emoționant în plan personal:

„Sunt cea mai mândră mamă. Melissa are festivitatea de absolvire. Din păcate, copiii mei nu au nicio legătură cu tatăl lor, pentru că din partea lui nu se dorește.”

La rândul său, Alin Oprea a făcut acuzații grele de infidelitate la adresa fostei soții, susținând că ar fi avut nu unul, ci trei amanți în timpul căsniciei, unul dintre ei fiind o persoană publică.

„Ea a recunoscut două dintre relații. Mi-a spus că a fost vorba de un cetățean german și un antrenor de kangoo jumps”, declara artistul la Un Show Pacatos.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest