Răzvan Kovacs explodează după atacurile Danei Roba: „Am greșit că am ajutat”

 

Schimbul de replici dintre Răzvan Kovacs și Dana Roba a escaladat rapid, transformându-se într-un conflict deschis în mediul online. Totul a pornit după ce make-up artista a făcut o serie de comentarii critice la adresa lui și a fostei sale partenere, Ema Oprișan.

Răzvan Kovacs nu a rămas indiferent și a reacționat imediat, într-un ton dur. Fostul concurent de la Insula Iubirii a vorbit despre un episod din trecut pe care, spune el, îl privește acum diferit. Mai exact, regretă implicarea pe care a avut-o în momentul în care Dana Roba trecea printr-o situație extrem de dificilă.

„Vă voi arăta partea mea umană. De multe ori se întâmplă să greșesc. Am greșit, am plătit... Acesta este unul dintre momentele în care am realizat că am greșit ajutând un om”, a mărturisit Răzvan Kovacs despre cazul Danei Roba.

Contextul la care face referire este unul cunoscut publicului. În perioada în care Dana Roba a fost internată în stare gravă, după ce a fost agresată de tatăl copiilor săi, numeroase persoane publice s-au mobilizat pentru a o sprijini financiar. Cazul a generat un val de solidaritate, iar ajutorul a venit din mai multe direcții.

În prezent însă, relația dintre cei implicați pare complet schimbată. Dana Roba a stârnit reacții puternice după ce a publicat un mesaj în care a criticat-o pe Ema Oprișan, aducând în discuție viața personală a acesteia. În același context, l-a vizat și pe Răzvan Kovacs, folosind un limbaj ofensator.

„Am lăsat un comentariu zilele trecute, unei plângăcioase care plângea că o lăsat-o și al doilea bărbat. «Cine dracu te-a pus să faci doi copii cu doi bărbați?», am întrebat-o eu. Un comentariu pe care eu mi-l asum la orice oră. Și acum vreau să dezbat acest subiect pentru că oamenii mă înjură acolo, că de ce am spus asta. Păi dacă n-ai înțeles din prima, că n-a mers. Și ai făcut un plod cu unul și n-a mers și au trebuit să te desparți, ești proasta a doua oară? Păi ești proastă? Tu îți dai seama ce înseamnă? Unul are niște neamuri, celălalt copil are alte neamuri. A, nu, nu vrem nici cu neamul ăla, ăia nu sunt cu noi. A, nu, maică-ta umbla cu colinda. Nu ne trebuie copilul. Pe bune? Păi nu ești tu proastă când te pui să faci doi copii cu doi bărbați? Bă, măcar dacă erai deșteaptă! Și ce făceai? Îți făceai al doilea copil cu unul putred de bani. Trai ca o regină toată viața ta. Sincer. Măcar dacă făceai cu unul băgat. Dar mai faci și cu a doua sărăcie.(...) Și ce o să faci acum? O să te întorci la vechea meserie pe care ai avut-o nu? Trebuie să crească copiii din ceva. Copiii ăștia nu cred că au tați milionari care să îți dea ție și tu să nu faci nimic toată ziua. O să te întorci la vechea meserie, altă variantă nu ai”, a spus Dana Roba pe rețelele sociale.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest