Seara eliminării de la Chefi la cuțite a adus unul dintre cele mai strânse rezultate din acest sezon. Ioana Bolchiș, concurentă în echipa bordo, a părăsit competiția după o diferență de doar un punct față de Florin Stamin, care a reușit să se salveze în ultimul moment.
articolul continua dupa recomandari
Într-un context în care fiecare farfurie este analizată la detaliu, orice mică diferență poate înclina balanța. De această dată, Ioana a fost cea care a tras linia finală, chiar dacă prestația ei nu a fost una slabă.
La scurt timp după verdict, concurenta a ales să transmită un mesaj direct, fără artificii. A recunoscut că regretă eliminarea, dar și faptul că nu a apucat să arate mai mult din potențialul ei.
„Îmi pare rău să fiu eliminată din competiție în acest punct și îmi pare și mai rău că nu am avut timp să arăt mai multe.
Nu e ușor să intri nepregătit în concurs în timp ce restul concurenților și-au găsit ritmul, dar cu toate astea eu sunt mulțumită de felul în care m-am descurcat și sunt uimită că am ajuns până aici! ♥️”, a transmis Ioana Bolchiș.
Deși parcursul ei s-a oprit, reacțiile din jur au arătat că eliminarea nu a fost una lipsită de controverse. Chef Richard Abou Zaki a fost unul dintre cei care au pus sub semnul întrebării decizia finală.
„Nu sunt de acord cu această eliminare. Nu cred că farfuria ta trebuia să iasă, dar aici nu decid numai eu. Azi Ioana pleacă acasă cu capul sus pentru că a făcut o farfurie care în alte seri nu ar fi plecat niciodată acasă. A plecat acasă cu 10 puncte”, a spus chef Richard Abou Zaki.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















