Relația dintre Daniela și Darius pare să fi intrat din nou într-o zonă incertă, iar cei din jur nu privesc lucrurile cu ochi buni. Dacă despărțirea nu a provocat reacții puternice, apropierea lor ulterioară a schimbat complet atmosfera.
articolul continua dupa recomandari
Imaginile surprinse la petrecerea din casă au fost suficiente pentru a declanșa nemulțumirea doamnei Melinda. Mama lui Darius nu a ascuns faptul că nu este deloc confortabilă cu felul în care fiul ei revine lângă Daniela.
În opinia ei, problema nu este neapărat relația în sine, ci modul în care Darius se implică. Consideră că acesta se lasă dus prea ușor de sentimente și nu își protejează suficient poziția.
Totuși, nu merge până la a interzice relația. Recunoaște că, în final, cei doi vor decide singuri ce drum aleg, chiar dacă ea are rezerve serioase.
„Sunt supărată pe el. Ar fi trebuit să învețe din greșeli, să fie rezervat. Eu înțeleg că o iubește, văd, îl cunosc foarte bine, dar așa a facut și la început, a arătat totul din prima. Prea se duce după ea. Pe mine mă supără, dar el să facă ce vrea, pentru că până la urmă va fi cum vor ei . Nu știu dacă se vor împăca. Nu aș avea nimic (n.r. dacă s-ar împăca), dacă ei sunt fericiți...eu n-am spus că n-o vreau pe Daniela. Doar simt că se joacă cu el”, a declarat doamna Melinda.
În spatele acestei reacții stau și momentele tensionate din trecut. Certurile dintre cei doi nu au trecut neobservate, iar impactul lor a fost resimțit inclusiv de familie.
De partea cealaltă, Daniela a explicat clar de ce a ales inițial să pună punct relației.
Pentru ea, problema principală nu a fost lipsa sentimentelor, ci lipsa de comunicare.
„Din moment ce nu prea mă simt auzită, consider că nu este locul meu acolo. Uneori nu (n.r. Darius nu o înțelege). Jumătate da, jumătate nu (n.r. dacă e mulțumită cu decizia ei)”, a spus Daniela.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















