Relație resetată: ce se întâmplă acum între Ema și Răzvan! „M-am împăcat cu Răzvan…”

 

După o perioadă tensionată și multe semne de întrebare din partea celor care o urmăresc, Ema Oprișan a decis să spună exact cum stau lucrurile între ea și Răzvan Kovacs.

Prezența lor împreună la un eveniment recent, unde au fost nași de botez, a reaprins imediat speculațiile. Mulți au crezut că cei doi și-au reluat relația, însă realitatea este diferită.

Într-o sesiune de întrebări pe Instagram, bruneta a clarificat fără ocolișuri: există o „împăcare”, dar nu în sensul în care publicul se aștepta.

„Da, m-am împăcat cu Răzvan. Sper să avem o relație cum am avut-o zilele acestea, legat de copii. Nu avem maturitate emoțională, pentru a discuta despre ce s-a întâmplat. Nu îmi doresc ca ai noștri copii să ne vadă certându-ne. Cu siguranță, la un moment dat, va ieși frustrarea din noi, pentru că amândoi am greșit, amândoi am reacționat într-un mod care nu era ok”, a declarat Ema Oprișan, pe Instagram.

Pentru ea, prioritatea nu mai este relația de cuplu, ci stabilitatea copiilor. Tocmai de aceea, cei doi au ales să lase conflictele deoparte și să construiască o relație funcțională, chiar dacă nu este una ideală.

Ema a subliniat că nu există o revenire sentimentală între ei, ci doar o încercare de a menține un echilibru necesar.

„Nu este vorba de împăcare - cuplu- este doar păstrarea limitelor între ce am avut, ce este și cum suntem ca părinți”, a adăugat fosta concurentă de la Insula Iubirii.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest