Scandalul care o are în centru pe Ema Oprișan capătă o nouă dimensiune după intervenția lui Romeo Vasiloni. Fosta ispită de la Insula Iubirii a decis să ia poziție și să transmită un mesaj clar celor care o atacă pe brunetă.
articolul continua dupa recomandari
Deși în trecut între ei au existat sentimente, Romeo a ținut să precizeze că în prezent legătura lor este una de prietenie. Chiar și așa, nu a rămas indiferent la valul de critici apărut în ultima perioadă.
Nemulțumirea lui a fost alimentată de comentariile dure venite din mai multe direcții, inclusiv din partea Danei Roba. În opinia lui, discuțiile au depășit limita și au ajuns într-o zonă care nu mai are legătură cu realitatea.
Romeo consideră că trecutul Emei nu ar trebui judecat public, mai ales când în ecuație există și un copil. El a subliniat că fetița nu are nicio vină în tot ce se discută și că atacurile sunt nejustificate.
În același timp, a vorbit și despre Răzvan Kovacs, despre care spune că l-a respectat pentru modul în care s-a implicat în viața copilului Emei. Cu toate acestea, situația actuală pare tensionată.
Mesajul său a fost unul direct și fără echivoc:
„Nu am nicio treabă cu Ema, nu suntem împreună și probabil nu vom fi niciodată împreună și cam asta e, ce să zic. Am văzut că foarte multă lume a sărit în capul Emei, a mai sărit și Dana Roba, marea vedetă a României, că vezi Doamne, de ce a făcut copil cu Răzvan, că trebuia să facă cu unul putred de bogat (...) Pe Răzvan l-am respectat mereu, pentru că l-a iubit pe copilul Emei (...) Dar vreau să știți atât: cine se mai ia de Ema se ia de mine”, a transmis Romeo Vasiloni în mediul online.
În paralel, Romeo a descoperit recent că relația dintre Ema și Răzvan s-a încheiat și că acesta din urmă este implicat acum cu Ella Vișan. Încercând să afle mai multe, a intrat pe rețelele sociale, unde a avut parte de o surpriză.
Fosta ispită susține că a fost blocat de Răzvan Kovacs, iar Ella Vișan l-a eliminat din lista de urmăritori. Situația l-a luat prin surprindere, mai ales că spune că nu a avut conflicte directe cu niciunul dintre ei.
„Eu nu știam de această relație nouă care a apărut acum. (...) Când mă uit, Răzvan mi-a dat block. Ella, cu care am și vorbit, în fine, am și apărut cu niște videoclipuri și așa mai departe, m-a scos de la follow. Eu nu înțeleg care este faza. Nu înțeleg de ce ăla, că îi zic <<ăla>>, cu care n-am avut nicio treabă și pe care l-am respectat mereu, să-mi dea block. Să-mi dai block că ce? Că m-am întâlnit întâmplător cu Ema, cu care am fost în relații ok dintotdeauna?”, a declarat Romeo Vasiloni, live pe TikTok.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















