Roxana Nemeș, sinceră despre sarcină: câte kilograme a luat și cum se simte cu gemenii

 

Roxana Nemeș și soțul ei, Călin Hagima, se pregătesc să întâmpine cu dragoste venirea pe lume a gemenilor, o fetiță și un băiețel, după o perioadă dificilă în care au așteptat cu nerăbdare această veste. Acum, la 26 de săptămâni de sarcină, vedeta se concentrează pe menținerea sănătății și pe adaptarea stilului de viață pentru a fi în cea mai bună formă.

Cu o apariție impecabilă și o energie molipsitoare, Roxana a dezvăluit fanilor câte kilograme a luat până acum, subliniind însă că pentru ea contează mai mult cum se simte decât cifrele de pe cântar. „Cam 13 kilograme, dar din punctul meu de vedere asta contează mai puțin. Important e să te simți bine și energică în sarcină. Asta înseamnă că ești sănătoasă”, a mărturisit vedeta pe rețelele de socializare.

Momentul în care a aflat că va avea gemeni a fost unul deosebit de emoționant pentru Roxana și Călin. „Nu vă pot explica câtă bucurie și prin câte emoții am trecut lunile astea. Sunt sentimente multe și frumoase, dar când am aflat că vom avea doi copii, m-am simțit de două ori binecuvântată. Am uitat toate greutățile și cât am așteptat momentul ăsta. Domnul doctor a zis inițial că avem un copil sănătos, dar după ce a stat mai mult la ecografie a spus: «Stați așa, cred că mai aveți un copil»”, a povestit Roxana într-un videoclip publicat pe canalul ei de YouTube.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest