Schimbarea fizică a Ruxandrei Luca a stârnit numeroase reacții în mediul online. Fosta prezentatoare TV, mamă a trei copii, a slăbit considerabil în ultimele luni, iar imaginile cu silueta ei au împărțit internetul în două tabere. Unii au lăudat rezultatele muncii din sala de sport, în timp ce alții au criticat-o dur, acuzând-o că a ajuns prea slabă.
articolul continua dupa recomandari
Deși zilele ei sunt încărcate, Ruxandra își face timp zilnic pentru antrenamente. Este atentă la alimentație și încearcă să-și transforme efortul într-un obiectiv clar: definirea musculaturii. Vedeta recunoaște deschis schimbarea prin care a trecut și subliniază că transformarea nu e întâmplătoare.
„Sunt conștientă că am slăbit mult, așa că mă concentrez acum să pun masă musculară. Și fac tot ce trebuie în sensul ăsta”, a transmis ea pe Instagram.
Sportul a devenit pentru Ruxandra Luca un stil de viață, nu doar un moft. De aceea, nu e surprinzător că unele apariții de la sală, în special cele în care își arată abdomenul, au atras comentarii mai puțin prietenoase. Unii urmăritori au considerat că vedeta duce antrenamentele la extrem, însă reacția acesteia a fost clară și elegantă.
Într-un mesaj adresat comunității sale, Ruxandra a subliniat că nu își propune să fie un model perfect, ci doar să împărtășească experiențele care o ajută să se simtă bine.
„Prieteni, nu sunt perfectă, nu mă pretind a fi, nu vă oblig să mă urmăriți, nu mă dau de exemplu. Împărtășesc niște experiențe, atât. Am văzut că pe multe vă inspiră și vă motivează stilul meu de viață, iar asta mă bucură nespus”, a scris ea.
A mai adăugat și că nu este firesc ca oamenii să o jignească gratuit, mai ales atunci când nu le cere opinia despre aspectul ei fizic:
„Exceptând situația în care întreb concret: «Arăt bine, vă place, ce părere aveți despre corpul meu?» E complet deplasat și lipsit de bun simț să te apuci să-mi scrii cât de urâtă sunt.”
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















