Sânziana Negru i-a dat lecții colegului lui Ștefan Floroaica înainte de Asia Express: "Mi-ai cam dat șah cu postarea asta"

 

Ștefan Floroaica se pregătește pentru una dintre cele mai mari aventuri ale sale, în cadrul emisiunii Asia Express, iar iubita sa, Sânziana Negru, a ales să-l sprijine și să-l pregătească pe colegul său de echipă, Alexandru Ion, pentru competiție. Împărtășind din experiența proprie, ca fostă concurentă în aceeași emisiune, Sânziana a oferit detalii prețioase despre Ștefan, care îl vor ajuta pe Alexandru să-l cunoască mai bine pe partenerul său de echipă.

Împărtășind pe rețelele sociale, Sânziana a scris un mesaj plin de umor și afecțiune, în care i-a descris câteva dintre trăsăturile lui Ștefan Floroaica. Iată câteva dintre sfaturile și secretele oferite de iubita acestuia:

  1. „E încântat de orice loc nou, îi place neprevăzutul cel mai mult.”
  2. „Are multiple variante de a căra lucruri, apelați cu încredere când vă e greu.”
  3. „Super distractiv pe drum, spune bancuri și faze amuzante non-stop, autostopul va fi un deliciu.”
  4. „Arată bine în orice ipostază.”
  5. „E genul de om care arată bine orice ai pune pe el.”
  6. „Adoarme foarte greu și numai în pat.”
  7. „Cea mai mare calitate a lui: a pus mâna pe o blondă care-l iubește mult.”

Postarea a atras multe aprecieri din partea celor care o urmăresc pe Sânziana, iar cu siguranță va adăuga un strop de umor și energie pozitivă echipei din Asia Express.

Ștefan Floroaica, pregătit pentru Asia Express

Ștefan Floroaica a mărturisit că este extrem de entuziasmat de aventura care îl așteaptă, dar și de necunoscutul din competiție, care îl face și mai curios. El a declarat că, deși a urmărit show-ul în trecut, acum va trăi o experiență complet diferită.

„Mă întrebam de mult oare eu cum m-aș descurca dacă aș participa la Asia Express, asta urmărind emisiunea de pe canapea… Însă știu că socoteala de acasă nu este mereu la fel cu cea din târg, așa că acest neprevăzut pe mine mă entuziasmează foarte mult. Mai am și norocul să îl am ca și camarad pe Alex, alături de care mă bucur ca voi trăi această poveste. Abia aștept să înceapă cursa și să aflu răspunsul întrebării de pe canapea. Și abia aștept să radem. Sper :))", a spus Ștefan Floroaica.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest