Influencerita din showbizul românesc își susține iubitul, Ștefan Floroaica, în timp ce acesta este în competiția Asia Express. De mai bine de patru săptămâni, Ștefan filmează în Vietnam, iar Sânziana s-a descurcat singură acasă.
articolul continua dupa recomandari
În ciuda vacanțelor în care s-a relaxat și s-a distrat în locuri inedite, dorul de partenerul ei este evident. „Sunt binișor, nu știu dacă ați observat, dar am fost pe escapism total în perioada asta, a trecut cât de cât repede, fiind pe drumuri și mereu înconjurată de alți oameni. Dorul, în schimb, no comment”, a scris ea pe rețelele de socializare.
Cum vede Sânziana ieșirea iubitului din competiție
Desigur, influencerița este optimistă în legătură cu șansele iubitului ei de a ajunge la finalul competiției. Ea este convinsă că ambiția și încăpățânarea lui vor fi factori determinanți în succesul acestuia: „La cât de ambițios și încăpățânat este, aș spune că va ajunge la final”, a declarat ea pe InstaStory.
Vacanțele Sânzianei în perioada competiției
Chiar dacă iubitul său este plecat, Sânziana nu a stat mult timp acasă. După ce Ștefan a plecat în Asia Express, ea a decis să călătorească singură și a ajuns în Arabia Saudită, unde a avut o vacanță plăcută, iar apoi în Bali, unde a petrecut timp alături de prieteni.
„Am plecat singură pentru că voiam să merg undeva în luna ianuarie, dar știam că Ștefan va pleca în Asia Express. Mi-am dorit să nu rămân acasă, așa că am decis să plec și eu. Nu mi-e frică să călătoresc singură. Oamenii au fost extrem de amabili, totul a fost foarte bine", a mărturisit ea.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars