Sărbători date peste cap: Emilia Ghinescu, la urgențe de Paste

 

Sărbătorile pascale au venit cu mult stres pentru Emilia Ghinescu. În loc de liniște și timp petrecut în familie, artista s-a văzut nevoită să ajungă de urgență la spital alături de fiica sa.

Problemele au început încă din noaptea de Înviere, când copilul a început să se simtă foarte rău. Starea ei s-a agravat rapid, iar planurile de a merge la biserică au fost anulate din start.

„Am fost răcită de Paște și cea mică a avut o enterocolită, am ajuns la spital. Asta a fost să fie. Nu neapărat de la ce a mâncat, a fost virală. Am stat puțin cu ea și în spital, chiar în ziua de Paște. Acum, da, micuța e bine, a mers la școală. A vărsat toată noaptea de Înviere, când să plecăm la biserică să luăm lumina nu am mai avut cum, pentru că ea era deja foarte bolnavă. Eu nu mă simțeam foarte bine, dar nu eu eram problema, ci ea era principala problemă, pentru că trebuia să stau lângă ea și să am grijă de ea.”, a declarat Emilia Ghinescu pentru Spynews.ro.

După o noapte dificilă, decizia a fost inevitabilă. În dimineața de Paște, artista a mers cu fiica sa la urgențe, pentru că simptomele deveniseră greu de gestionat acasă.

Situația nu a fost una ușoară, însă evoluția a fost favorabilă. După intervenția medicilor, lucrurile au început să se stabilizeze, iar copilul și-a revenit.

În tot acest timp, Emilia Ghinescu nu a fost nici ea în cea mai bună formă. Oboseala acumulată și programul încărcat și-au spus cuvântul, mai ales că perioada dinaintea sărbătorilor a fost plină de evenimente.

„A doua zi de dimineață, în ziua de Paște, am plecat la urgențe, pentru că nu am mai avut ce să facem, era deja destul de urât, toată noaptea a fost destul de urât. Mulțumim lui Dumnezeu, suntem bine. Eu m-am simțit puțin rău, am avut și de cântat, înainte de sărbători, nu am avut perioade să mă odihnesc. Încep acum evenimentele. Am fost plecată din țară, tot cu evenimente, voi pleca și sâmbătă, nu prea am avut timp să mă odihnesc.”, a mai spus artista.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest