Scoici Saint Jacques și 5 puncte: primul triumf al lui Chef Richard

 

Ediția difuzată aseară din Chefi la cuțite, sezonul 16, i-a adus lui Chef Richard Abou Zaki prima lui mare victorie din acest sezon. Juratul a acumulat cinci puncte și a obținut o amuletă cu efecte amuzante, menită să încurce echipele rivale la momentul potrivit: adversarii vor fi obligați ca, din cinci în cinci minute, să recite celebrul exercițiu de dicție „Capra crapă piatra, piatra crapă-n patru...”.

De această dată, duelul Chefilor s-a mutat în aer liber. După plecarea din Piața Obor, cei trei jurați au pornit prin țară în căutarea locurilor cu farmec aparte, iar prima oprire a fost la Casa Timiș. În peisajul impresionant, competiția pentru amuletă a devenit și mai intensă. Richard Abou Zaki a reușit să îi depășească pe colegii săi cu o porție rafinată de scoici Saint Jacques.

În paralel, audițiile au continuat cu momente pline de surprize, emoție și talent. Darius Ticmenov, bucătar cu experiență în echipa de evenimente a Formulei 1, i-a convins pe jurați cu preparatul său și a primit patru cuțite.

Un alt moment puternic a venit din partea Petruței Blană, care s-a prezentat cu trei cuțite, dar mai ales cu o poveste de viață răvășitoare. Tânăra a povestit că, ajunsă în Anglia în căutarea unui viitor mai bun, a dormit trei zile în parcuri până a găsit un loc de muncă într-un restaurant.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest