„Scrisul este partea mea introvertită”. Narcis Bujor, dincolo de rolul de ispită

 

Mama l-a încurajat să gândească liber și i-a respectat alegerile încă de când era tânăr, spune Narcis Bujor. Tatăl său, care a murit, fusese cadru militar și avea o fire mai rece. Despre mama sa, fostul participant la „Insula Iubirii” spune că i-a fost alături inclusiv în perioadele în care încerca să se înțeleagă mai bine pe sine.

„Mereu am decis pentru mine și părinții au respectat asta, chiar de tânăr, dar pentru mama...orice! Mama mereu m-a încurajat să gândesc liber. Față de tata, care era cadru militar și a fost mai rece, mama mereu mă înțelegea, era lângă mine. M-a lăsat să trec prin toate fazele. A fost mereu lângă mine, m-a susținut și m-a ajutat să mă iubesc așa cum sunt”, a explicat Narcis Bujor.

La televizor, Narcis a mizat pe o imagine de „bad boy”. În afara filmărilor, lucrează ca tatuator și scrie poezii, o preocupare pe care spune că a arătat-o târziu celorlalți. Nici atenția primită după emisiune nu vrea să îl facă să se îndepărteze de felul său de a fi.

„Chestia asta poate să te schimbe, iar eu nu aș vrea să mă schimb (n.r. faima). Mă bucur și le mulțumesc. E frumos să vezi că oamenii te apreciază, dar ei apreciază persoana aia care am fost acolo. Eu sunt total diferit. Așa cum e fiecare om acasă, în viața privată. Eu am lucrat în timp la latura asta a mea. Am vrut să mă dezvolt, să am puțină cultură generală, am lucrat la maniere, la limbaj, la postură, la încredere, la atitudine, iar astea au dat rezultate în timp. Sunt o ispită antrenată. Scrisul este partea mea introvertită. Târziu am arătat chestia asta”, a declarat Narcis Bujor la Știrile Antena Stars.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest