Secretul Elenei Cârstea pentru greutatea ideală: ce mănâncă și cât sport face

 
+3 click pentru
galerie

La 17 ani de când trăiește în Statele Unite, Elena Cârstea își duce viața departe de lumina reflectoarelor. A renunțat la muzică, s-a căsătorit, a adoptat două fete, iar în prezent se ocupă de o crescătorie de pisici. Deși cariera s-a schimbat radical, artista a rămas conectată cu publicul din România prin intermediul rețelelor de socializare, acolo unde își împărtășește frecvent noutățile.

În urmă cu aproximativ doi ani, Elena Cârstea a trecut printr-o perioadă extrem de dificilă, după ce a suferit un accident vascular cerebral. Recuperarea a fost una lentă, însă artista spune că problemele de sănătate au determinat-o să își regândească stilul de viață. Recent, cântăreața a anunțat că a ajuns la greutatea pe care și-o dorea: 50 de kilograme, valoare pe care o consideră „normală” pentru ea. Fanii au fost curioși să afle cum a reușit, iar Elena Cârstea a oferit răspunsurile într-o discuție exclusivă cu Spynews.ro.

Artista a dezvăluit că nu a apelat la diete complicate, ci la un regim simplu și disciplinat, bazat în principal pe fructe. A eliminat complet dulciurile, consumă foarte puțină pâine și preferă preparatele ușoare. Mesele ei includ deseori supe fără pâine, sandwich-uri mici cu piept de pui și, mai ales, multe fructe proaspete, mandarinele și bananele fiind preferatele ei atunci când îi este foame.

Pe lângă alimentație, un rol important în transformarea ei l-a avut și sportul. Elena Cârstea a introdus înotul în rutina zilnică, activitate care o ajută să se mențină în formă și îi oferă energie. „Am mâncat multe fructe, un mic sandwich cu pui, supă fără pâine, fără dulciuri și am practicat înotul. O dată pe zi, când mi-e foame, mănânc o mandarină sau o banană”, a mărturisit artista.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest