Sore a publicat imagini cu iubitul ei și un mesaj direct: „Sunt bogată rău de tot”

 
+3 click pentru
galerie

După despărțirea de Mircea Julean, tatăl fiicei sale, Sore a ales să își trăiască viața personală mai discret, dar fără să ascundă complet lucrurile importante. Relația cu Andrei, actualul ei partener, pare să fi devenit una dintre zonele stabile din viața artistei.

Recent, cântăreața a publicat pe Instagram un clip în care apare alături de iubitul ei, în mai multe momente petrecute împreună. Nu a fost nevoie de o declarație lungă sau de explicații complicate. Sore a ales o formulare simplă, prin care a transmis felul în care se simte în această etapă.

„Sunt bogată rău de tot pentru că sunt iubită și iubesc”, a transmis Sore, pe Instagram.

Mesajul vine într-un moment în care artista pare să vorbească tot mai deschis despre echilibrul pe care l-a găsit în plan personal. Dacă în zona profesională Sore a rămas constant prezentă, în viața privată a preferat, după separare, să își ia timp și să nu grăbească lucrurile.

Relația cu Andrei nu pare să fie doar o poveste de moment. Artista a vorbit, în urmă cu ceva timp, despre posibilitatea de a deveni din nou mamă și a spus că nu exclude deloc ideea unui al doilea copil. Mai mult, Sore a lăsat de înțeles că și-ar dori ca tatăl viitorului copil să fie actualul ei iubit.

Invitată în podcastul Ilincăi Vandici, cântăreața a explicat că s-a imaginat mamă a doi copii și că fiica ei, Erin, ar putea fi o soră mai mare potrivită. Totuși, artista a spus că pentru ea a contat enorm felul în care copilul a primit noua relație.

„Da, să știi că da. M-am văzut mamă de doi. M-aș vedea mamă de două fetițe. Așa m-am imaginat. Cred că Erin este un material de soră mai mare foarte bune. Bine, ea mi-a pus cumva o condiție, mi-a zis că trebuie să fie fată. (…) Da (n.r. dacă actualul iubit este un material bun de tată). Da, cu el îmi doresc. După separare, pentru mine a fost foarte important să testez eu terenul, iar apoi verdictul final trebuie să vină din partea copilului și copilul a dat un verdict extraordinar și atunci m-am relaxat”, a povestit artista, la podcastul Ilincăi Vandici.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest