Soția manelistului Vali Vijelie, mesaj clar pentru fetele care vor să-i ia soțul: „Nevastă ești atunci când…”

 

Carmen Rusu a fost întotdeauna o femeie puternică și a demonstrat că în fața provocărilor, familia rămâne prioritatea numărul unu. De-a lungul timpului, au apărut zvonuri că Vali Vijelie ar fi călcat strâmb, dar, chiar și după ce a fost surprins alături de alte femei, Carmen a ales să-l ierte. Cei doi sunt împreună de peste 30 de ani și au reușit să depășească orice obstacol, chiar și cele care păreau să pună capăt relației lor.

Aflat în fața unor momente dificile, Carmen Rusu a fost clară și fermă în privința locului ei în viața manelistului. Recent, pe TikTok, aceasta a transmis un mesaj pentru toate fetele care ar vrea să-i fure soțul: „Nevastă ești atunci când îți lasă banii pe mână, nu pe noptieră, ca la puf”. Într-un mod direct, Carmen a reafirmat că ea este femeia care ocupă primul loc în viața lui Vali Vijelie, indiferent de zvonuri sau tentații trecătoare.

Relația lor a început la o cântare a lui Vali, când el a remarcat-o pe Carmen și a încercat să afle numărul ei. Chiar dacă părinții ei nu au fost de acord cu relația lor la început, Vali și Carmen au reușit să depășească toate obstacolele și să creeze o familie solidă. „Bineînțeles că țin cont de părerea ei, este cel mai bun critic al meu”, spunea Vali Vijelie.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest