Speak, ignorat de fostele iubite ale lui Florin Ristei: „Majoritatea nu mă mai salută”

 

Nu numărul fostelor iubite ale lui Florin Ristei a provocat discuția, ci felul în care acestea se comportă acum cu Speak. În timpul unui dialog online cu urmăritorii, cei doi artiști au fost întrebați dacă iubitul Cristinei Ștefania a păstrat vreodată legătura cu femeile din trecutul sentimental al prietenului său.

Speak a confirmat că au existat conversații, dar a precizat că acestea nu au avut nicio tentă romantică. În schimb, a remarcat că femeile respective nu îl mai salută atunci când îl întâlnesc, situație pe care a pus-o, în glumă, pe seama lui Florin Ristei.

Schimbul de replici a continuat cu o corectură din partea fostului jurat „X Factor”, care a ținut să precizeze că nu este vorba despre un număr mare de persoane, ci despre două foste partenere.

„-Am vorbit, da! Dar majoritatea nu mă mai salută!”, a spus Speak, în cadrul podcastului său.

„-Care majoritate? De parcă ar fi 40 și 32 dintre ele nu te salută. Sunt două!”, a completat Florin Ristei.

„-Două, da! Asta spune foarte multe despre cum vorbește Ristei cu ele despre mine, din moment ce nu mă mai salută. Le-ai zis ceva?”, a adăugat iubitul Cristinei Ștefania.

„-Ești ultima mea grijă să vorbesc cu prietenele mele despre tine! Și dacă am vorbit, a fost apreciativ!”, a conchis fostul câștigător X Factor.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest