Tily Niculae, impresionată până la lacrimi de fostul socru: „A fost un gest care mi-a atins sufletul”

 

Pe 22 august 2025, Tily Niculae anunța despărțirea de tatăl copiilor săi, încheind o căsnicie de 15 ani cu multă maturitate și demnitate. Deși drumurile lor s-au separat, actrița a păstrat o relație frumoasă și plină de respect cu familia fostului soț.

Recent, Tily a mărturisit că a fost profund impresionată de un gest neașteptat al fostului socru. Într-o dimineață obișnuită, în timp ce își verifica mesajele, a primit un clip video care a făcut-o să izbucnească în lacrimi.

„M-a bușit plânsul. Îmi trimisese un filmuleț cu o reflecție despre amintirile frumoase care rămân chiar și după o despărțire. Un gest simbolic, cu un mesaj clar: «las iubire, nu resentiment». Am simțit multă căldură și recunoștință”, a povestit Tily pe rețelele sociale.

Actrița a mai rememorat și un alt moment care a emoționat-o la fel de tare: o întâlnire de anul trecut, când fostul socru i-a arătat un album de familie în care jumătate dintre fotografii o aveau în prim-plan.
„Mi-a arătat albumul și am rămas fără cuvinte. Erau poze cu mine, din tinerețe, de la 20 de ani până recent. M-a atins profund”, a mărturisit ea.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest