Trauma lui Trăistariu: „Stăteam închis în cameră”

articolul continua dupa recomandari

Camelia Potec, planuri de nuntă după botez: „Cu locația a fost problemă”

Pierdut în tumultul adolescenței, Mihai a rămas fără ocazia de a-și cunoaște cu adevărat părintele. Tatăl său a murit când el avea doar 17 ani, iar tot ce a rămas între ei este un gol pe care artistul îl resimte și astăzi. Spune că nu i-a adresat „mai mult de 100 de cuvinte” în toată viața.

Motivul? Frica.
Ani întregi, Mihai a trăit într-un mediu marcat de violență domestică. Mama lui era agresată frecvent, iar el, deși nu a fost lovit direct, trăia cu teama că ar putea deveni următoarea țintă. De aceea, în loc să se apropie de tată, s-a retras și a comunicat cu acesta doar prin intermediul mamei.

„Tatăl meu a murit când aveam 17 ani. Da, regret că nu am ajuns suficient de matur să vorbesc cu el ca de la adult la adult, pentru că toată copilăria am fost înfricoșat și traumatizat de bătaile pe care i le aplica mamei. […] De frică, chiar dacă nu am luat bătaie de la el, m-am ferit să vorbesc cu el”, a povestit artistul.

Trăistariu a vorbit și despre intensitatea violențelor din casă. Deși era prea mic să înțeleagă motivele conflictelor, își amintește scene greu de dus pentru un copil: certuri zilnice, agresiuni extreme și o atmosferă constantă de tensiune.

„Bătăile pe care i le aplica mamei mele erau groaznice. […] Nu știam de la ce se certau aproape zi de zi și cum se ajungea la acele bătăi.”

Cu timpul, Mihai și-a construit un mecanism de apărare: tăcerea. Evita orice interacțiune directă cu tatăl, alegând să îi transmită orice nevoie prin mama lui.
„Nu-mi amintesc să fi vorbit mai mult de 100 de cuvinte cu tatăl meu în această viață… stăteam în camera mea, închis.”