Ultima discuție a lui Gabriel Torje cu tatăl său: „Ai grijă de Vlad, de Andrei”

 

Gabriel Torje a povestit cum a primit vestea morții tatălui său și cum și-a anunțat apoi familia. Cu câteva zile înainte, cei doi avuseseră o discuție în care părintele îi ceruse fotbalistului să aibă grijă de cei dragi.

Mesajul primit seara de la medic i-a fost suficient lui Gabriel Torje ca să înțeleagă ce se întâmplase. Sportivul îi ceruse doctorului să îl anunțe pe el dacă starea tatălui său se schimba, iar în acea seară i-a sunat pe ceilalți membri ai familiei.

„Asta era meseria mea, nu aveam ce să fac. Dacă eram doctor, aș fi fost cu el în salon. A fost o perioadă foarte grea pentru mine atunci. Nu puteam 100% (n.r. să se concentreze), dar încercam. Aveam numărul doctorului și i-am zis să mă anunțe pe mine, orice se întâmplă. Știam ce urmează să se întâmple. Am încercat să îmi pregătesc familia cu tot ce înseamnă. Prima dată când am văzut mesaj seara de la doctor, nici nu am mai intrat pe emsaj. Am știut. Direct i-am sunat și le-am spus”, a adăugat concurentul de la Asia Express.

În podcastul lui Măruță, Torje a revenit și la ultima conversație purtată cu tatăl său, cu aproximativ patru ani în urmă. Acesta fusese internat la Terapie Intensivă, în timp ce fotbalistul avea un meci cu Dinamo. Când a ajuns la spital, părintele său era conștient și i-a spus că se așteaptă să moară.

„Înainte să moară, a simțit lucrul acesta și a chemat neamurile, unchi, mătușe, tot la Timișoara. El a vrut să moară la București. Nu am avut cum să mă duc la spital în prima zi în care l-au internat, pentru că am avut meci cu Dinamo. El a fost internat, era la Terapie Intensivă. M-am dus joi la el să vorbesc cu el, conștient fiind. Mi-a spus: << Ai grijă de Vlad, de Andrei, de Teo, de Larisa, de mama și fii bărbatul casei, cum ai fost și până acum, că eu o să mor>>. Îți dai seama ce am zis atunci?! <<Lasă, poate halucinează>>. A doua zi dimineața a făcut infarct, a fost intubat și marți seara a muri”, a povestit Gabriel Torje, în podcastul lui Măruță.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest