Ioan era un nume pe care Iustina Loghin îl dorea de mult pentru copilul ei: atât bunicul său, cât și bunicul lui Cornel Luchian se numeau astfel. În privința primului prenume, cei doi nu au fost de la început la fel de convinși.
articolul continua dupa recomandari
Cornel a propus Milan imediat ce a aflat că soția lui era din nou însărcinată. Iustina a continuat să caute alternative, până când a visat un băiețel brunet și creț care purta exact acest nume.
Povestea a fost relatată într-o sesiune de întrebări și răspunsuri pe Instagram, organizată în perioada în care Iustina se afla la spital alături de fiul său:
„Da, v-am promis de mult că o să vă povestesc cum am ales numele Milan. Când Cornel a aflat că sunt însărcinată a doua oară, mi-a zis din prima: <<Tu acum mi-l faci mie pe Milan!>>. L-am întrebat de unde știe că e băiat, iar el mi-a spus că pur și simplu simte. Eu, în schimb, nu eram prea convinsă de numele Milan și tot încercam să găsesc altul. Până într-o noapte, când am visat că aveam un băiețel brunet și creț pe care îl chema Milan. Atunci m-am gândit că poate nu e întâmplător că el și-a dorit atât de mult acest nume și a simțit de la început că vom avea un băiat. Și mi-am dat seama că, de fapt, și mie îmi plăcea foarte mult numele Milan, doar că nu realizasem asta. Așa am ajuns la Milan Ioan. Numele Ioan mi-l doream de mult, pentru că atât bunicul meu, cât și bunicul lui Cornel se numeau Ioan”, a declarat Iustina Loghin, pe Instagram.
Pe 7 octombrie, Iustina anunțase că băiețelul fusese diagnosticat cu bronșiolită și avea nevoie de internare. Recomandarea venită după consultul pediatric a surprins-o, întrucât nu se gândise că starea lui ar putea necesita supraveghere în spital.
„Sunt o mamă foarte relaxată! Ivana nu mi-a răcit niciodată până acum 2 săptămâni. De asta nici nu m-am gândit că la Milan ar putea fi ceva de internat, până am mers seara trecută la pediatrie și ne-au spus că trebuie internat. Am crezut că glumește. Dar se pare că nu. Micuțul nostru a făcut bronșiolită și trebuie să stea sub supraveghere medicală, fiind și atât de micuț! Dar trecem noi și peste asta”, a povestit soția lui Cornel Luchian.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















