Valentin Sanfira a revenit în atenția fanilor cu o postare încărcată de semnificații. Artistul a publicat o fotografie pe rețelele de socializare, iar peste imagine a adăugat un mesaj audio despre schimbare, singurătate, lipsă de sprijin și dezamăgiri repetate.
articolul continua dupa recomandari
Tonul mesajului este unul apăsat, iar ideea centrală este că unele experiențe l-au făcut să se transforme profund. În materialul distribuit, se vorbește despre oameni apropiați care nu au fost acolo la nevoie și despre momente în care tăcerea celor din jur a durut mai mult decât distanța.
„Mă voi schimba atât de mult încât singurul lucru care va rămâne neschimbat va fi numele și prenumele meu, pentru că oamenii pe care i-am iubit m-au învățat cum doare indiferența. Pentru că am cerut sprijin și am primit tăcere. Pentru că am fost acolo pentru toți, iar când am căzut, nu a fost nimeni. Am învățat să zâmbesc cu nodul în gât, să merg mai departe cu inima grea, să tac pentru că explicațiile mele nu au salvat pe nimeni. Nu m-a schimbat timpul, m-au schimbat dezamăgirile repetate, promisiunile încălcate, oamenii care au știut exact unde să lovească. Am îngropat cine eram fără să fac zgomot. Am strâns din dinți când aș fi vrut să urlu. Am închis uși fără să mă mai uit înapoi. Am învățat că singurătatea doare mai puțin decât răbdarea și că nu toți merită bunătatea. Nu mai sunt cine eram, și nu pentru că nu am vrut, ci pentru că voi m-ați schimbat”, se aude pe fundalul fotografiei publicate recent de Valentin Sanfira.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















