În fiecare weekend, de la ora 17:00, Diana Bart vă invită să pătrundeți în culisele vieții vedetelor, acolo unde apar dezvăluiri, povești personale și momente pe care nu le vedeți în fiecare zi.
articolul continua dupa recomandari
Sâmbătă, Andra Gogan vorbește deschis despre viața sa între România și Statele Unite, despre relația la distanță pe care o are de doi ani și jumătate, dar și despre momentele care au transformat-o într-un nume cunoscut. Aflăm ce proiecte au contribuit la succesul său, dar și ce o emoționează până la lacrimi.
Natalia Mateuț ne arată cum arată bagajul perfect pentru o escapadă de trei zile: ținute pregătite pentru fiecare zi, lucruri care nu-i lipsesc niciodată și ritualul de după zbor. Dar și cât de ușor îi este să țină dietă în vacanță.
Mădălina Bellariu ne dezvăluie cum se pregătește pentru audiții, cum își construiește personajele și cât de mult se bazează pe propriile emoții pentru a găsi autenticitatea. Actrița vorbește și despre următorul său proiect cinematografic, cu premiere internaționale în mai multe capitale europene, dar și despre sursa inspirației sale în materie de eleganță.
Iar Mădălin Voicu și Diana Bart pornesc o discuție cu scântei: cine plătește nota la prima întâlnire? De aici, conversația ajunge la iubire, relații, prima dragoste și la lucrurile moștenite de la tatăl său.
Duminică, Constantin Enceanu ne invită în gospodăria sa, ne arată locul în care își găsește liniștea și ne dezvăluie ritualul pe care îl respectă înainte de fiecare urcare pe scenă.
Sorina Ceugea povestește cum și-a petrecut vara și cum a fost răsfățată de soțul său de ziua ei. Aflăm și ce pasiuni are dincolo de muzică și cum își petrece timpul liber.
Iar Sânziana Buruiană vorbește despre viața de mamă, despre lucrurile care îi lipsesc din perioada de dinaintea căsătoriei și intră într-un joc al alegerilor în care nu există cale de întoarcere.
Povești personale, dezvăluiri surprinzătoare și multă energie, în fiecare weekend, de la 17:00, la „Infiltrați în culise” cu Diana Bart, la Antena Stars.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















