Zi de neuitat pentru Victor Slav! Fostul prezentator TV și-a sărbătorit fiica, Sofia, care a împlinit 9 ani. Evenimentul a fost marcat într-un cadru intim, alături de familie și câteva persoane apropiate, iar emoțiile au fost la cote maxime pentru tatăl mândru.
articolul continua dupa recomandari
Pentru Victor Slav, timpul petrecut alături de fiica lui este neprețuit. Ori de câte ori programul îi permite, acesta se dedică complet rolului de părinte. Aniversarea Sofiei a fost un prilej perfect pentru a-i arăta încă o dată cât de importantă este pentru el.
„La mulți ani, Sofia. Ești sufletul meu în trup de copil. Tata te iubește dincolo de cuvinte.”, a scris Victor Slav, mesaj care a topit inimile fanilor.
Petrecerea a avut loc într-o atmosferă relaxată, la o pizzerie, acolo unde Sofia s-a bucurat de surprize, zâmbete și, bineînțeles, de tortul aniversar. Alături de ea s-au aflat tatăl ei, partenera acestuia și câțiva membri ai familiei. Fotografiile postate de Victor Slav pe rețelele sociale au surprins perfect bucuria din ochii fetiței.
La rândul ei, Bianca Drăgușanu a vorbit, nu demult, despre relația pe care Victor Slav o are cu fiica lor. Vedeta a mărturisit, în cadrul emisiunii Viața fără filtru, că, în ciuda unor discuții mai tensionate de-a lungul timpului, comunicarea dintre ei este una matură și civilizată.
„Noi doi avem o comunicare foarte bună, nu ne-am certat niciodată. Poate am avut discuții mai aprinse sau contradictorii, dar o iubește foarte mult și fiecare om face cât poate, cât îi permite timpul, cât îi permite bugetul, cât și permite inima. Nu știu dacă sunt neapărat lucruri pe care i le-aș reproșa, probabil ar fi frumos și matur din partea mea să le fac în privat, nu public. O iubește foarte mult și așa cum poate el este alături de ea cu ce poate el”, a declarat Bianca Drăgușanu.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars