Violeta Bănică a slăbit fără să își propună. Ce spune despre mâncarea din America: „Prefer să gătesc acasă”

 

La New York, Violeta Bănică își pregătește singură mesele și evită să mănânce în oraș. Mâncarea pe care o găsește acolo i se pare prea grasă, iar adaptarea la acest capitol rămâne dificilă, după mai bine de un an de când locuiește în America.

Într-un interviu pentru Spynews.ro, fiica Andreei Marin a povestit că a pierdut în greutate fără să urmărească acest lucru:

Există o glumă care se numește „Freshman 15”, adică ai pune 15 kilograme în primul an de facultate și eu în schimb am slăbit șapte! Mâncarea e foarte grasă și atunci eu nu pot s-o mănânc, nu pot să mă adaptez și prefer să gătesc acasă, dar din ce gătesc eu acasă, mănânc. N-ai răbdare, n-ai timp, dar e... e ok. Mama din totdeauna mi-a zis că sunt prea slabă, prea slabă. Deci am rămas prea slabă și acum sunt și minus șapte! Mi-aș dori să stau mai mult acasă.

Preferința pentru România se extinde, în cazul ei, dincolo de bucătărie. Când compară cele două locuri, Violeta vorbește și despre costuri, oameni și sentimentul de apartenență:

Mâncarea de aici e mai bună, mâncarea de aici e mai ieftină, cazarea de aici e mai ieftină. Cultura, oamenii, România e țara mea, românii sunt oamenii mei și nu există niciun loc mai frumos decât acasă.

Revenirea la București a fost însă scurtă. Violeta a venit pentru evenimentul organizat de mama sa și a ales să lipsească două zile de la facultate, după ce ratase ediția precedentă.

„Abia am ajuns și mâine plec, deci nici n-am timp să mă bucur de ea, dar este superbă, este minunată. Sunt aici cu familia și prietenii mei la acest eveniment extraordinar, deci sunt fericită. Anul trecut am lipsit și m-am simțit atât de prost, pentru că e un eveniment atât de special pentru mine și pentru familia mea și atunci am zis că aia e, lipsesc două zile de la școală și vin aici”, a declarat aceasta pentru Spynews.ro.

În privința studiilor, experiența americană îi oferă un lucru pe care îl apreciază în mod deosebit: accesul la profesori cu care poate discuta deschis. Apropierea dintre studenți și cadrele didactice o ajută să învețe și să se simtă în largul ei.

„În America îmi plac foarte mult profesorii. E genul ăla de „close-knit community”. Nu există într-un fel nicio barieră sau diferență de statut între student și profesor și atunci ai o conversație în care e parcă e prietenul tău. Și pe mine, cel puțin, chestia asta mă ajută enorm când ai un expert în domeniu care vine și vorbește cu tine de parcă tu te cunoști cu el de 20 de ani. Mi se pare proximitatea asta atât de benefică pentru orice mediu de învățare și... na, mă bucur foarte tare că sunt acolo și în genul ăsta de environment, că nici nu mai am cuvintele corecte”, a explicat Violeta Bănică.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest