What's Up și Miky își doresc o familie numeroasă: „Casa să fie plină de piciorușe mici”

 

What's Up și soția sa, Miky, au fost invitați în emisiunea Viața fără filtru, unde au vorbit cu sinceritate despre viața lor de cuplu și planurile pentru viitor. Cei doi artiști sunt căsătoriți de anul trecut și spun că visul lor cel mare este să-și întemeieze o familie numeroasă.

În prezent, locuiesc în chirie, însă au făcut deja primul pas către o locuință stabilă: au cumpărat un teren pe care vor construi casa lor. Întrebată cum își imaginează viitorul cămin, Miky a spus că nu o interesează dimensiunea sau luxul, ci atmosfera din interior. „Să fie plină de piciorușe mici, de liniște și de iubire. Asta contează. Pentru mine, acasă e oriunde va fi el”, a mărturisit Miky.

Artista spune că își dorește cel puțin doi copii, dar nu exclude o familie și mai mare. „Câți dă Dumnezeu. Doi, trei, patru…”, a continuat ea, explicând că își dorește ca viitoarea casă să fie mereu animată de copii.

Deși insistă că nu contează sexul copilului, Miky recunoaște că îl vede pe What's Up în ipostaza de tată de fetiță, cel puțin atunci când vine vorba despre primul lor copil.
„În sufletul meu simt că el ar fi un tătic de fetiță. Vom vedea ce ne rezervă Dumnezeu”, a adăugat ea.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest