În ziua în care fanii își aminteau de Denisa Răducu, la 8 ani de la dispariția ei, Ticy – fost colaborator și prieten apropiat al artistei – a fost implicat, indirect, într-un incident grav. Mașina sa a fost distrusă într-un accident rutier, la doar câteva minute după ce ajunsese acasă de la un eveniment dedicat comemorării Denisei.
articolul continua dupa recomandari
Ticy povestește că, imediat după emisiunea de la Antena Stars, a ajuns acasă, și-a parcat mașina și s-a dus în apartament. Nu a trecut mult și a primit un telefon de la vecini: autoturismul său fusese avariat grav de o șoferiță care ar fi pierdut controlul volanului după un moment tensionat în trafic. „Era speriată, în loc să frâneze, a accelerat și a izbit patru mașini. A mea e cea mai afectată”, a declarat artistul pentru Spynews.ro.
Șocat de cele întâmplate, Ticy a fost nevoit să stea până târziu la secția de poliție. „A venit Poliția, am stat până la miezul nopții să dăm declarații. Mașina e praf, efectiv era întoarsă în mijlocul străzii. Important e că nu eram în ea, doar ce coborâsem cu câteva minute înainte”, a spus el.
Întrebat dacă vede o legătură simbolică între ziua comemorării și incident, Ticy a răspuns tranșant: „Nu cred în semne. S-a întâmplat și gata. Putea fi mult mai grav. Mașinile se repară, oamenii nu”.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars