Zi specială pentru Anca Serea! Fiul ei cel mare a împlinit 23 de ani: „Sprijinul meu din fiecare zi”

 

Bucurie mare în familia Ancăi Serea! Fiul cel mare al vedetei, David, a împlinit 23 de ani, iar mama lui nu a lăsat momentul să treacă neobservat. Pe rețelele de socializare, acolo unde își ține mereu fanii la curent cu viața sa de familie, Anca i-a dedicat un mesaj emoționant fiului său, subliniind cât de mândră este de omul în care s-a transformat.

„18 ani de la poza asta și 23 de când am devenit mama ta. David, băiatul meu bun, cu suflet mare, empatic, cel mai protector dintre frățiori și sprijinul meu din fiecare zi. Să ne trăiești, David Serea. Eu îți voi fi mereu alături, no matter what”, a scris vedeta pe Instagram, alături de o fotografie veche cu fiul ei.

Anca Serea, pregătită să devină bunică?

Cu o familie numeroasă și o relație apropiată cu toți cei șase copii ai săi, Anca Serea a mărturisit că este pregătită pentru următorul capitol din viața sa: să devină bunică. Chiar dacă David are o relație serioasă, vedeta spune că deocamdată nu se pune problema unei căsătorii, dar dacă lucrurile vor evolua, ea este pregătită pentru acest pas.

„Sunt pregătită să devin bunică și nu cred că există un tipar sau un șablon pe care trebuie să-l urmăm. Dacă Dumnezeu va vrea să se întâmple mai repede... vom vedea. Eu voi fi o bunică cu foarte mulți nepoți”, a declarat Anca Serea.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest