După o perioadă plină de speculații și emoții, Andra Voloș a clarificat situația privind presupusa sarcină. Deși inițial testul de sarcină a ieșit pozitiv, confirmarea medicului a adus o surpriză neașteptată. Iată ce spun cei doi despre acest episod și planurile lor de viitor.
articolul continua dupa recomandari
Andra Voloș a trecut printr-un moment confuz și emoționant, crezând că urmează să devină mamă pentru a doua oară. Simptomele specifice unei sarcini și un test pozitiv au ridicat speranțe, însă vizita la ginecolog a confirmat contrariul: Andra nu este însărcinată momentan. „Am avut două săptămâni dificile, simptomele erau ca și cum aș fi fost gravidă. Testul a ieșit pozitiv, i-am spus și lui Robert, iar el chiar a și anunțat vestea, dar la doctor am aflat adevărul”, a povestit Andra în cadrul emisiunii Un show păcătos.
Robert Lele, soțul ei, a fost sincer și a recunoscut că a fost prins de valul emoțiilor, postând prematur vestea. Totuși, el rămâne optimist și speră să devină tată de băiat în viitor. „Eu îmi doresc foarte mult să am un băiat, pentru că am deja două fete și ar fi visul meu să completez familia cu un fiu. Dacă mai fac o fată, cred că plec de acasă!”, a glumit Robert.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars