Dispariția Marilui Dobrescu de pe rețelele sociale a stârnit valuri în online. Una dintre cele mai urmărite influencerițe din România, cunoscută pentru prezența constantă în mediul virtual, nu a mai postat nimic de o săptămână, în contextul scandalului cu fostul iubit, Iustin Petrescu. Lipsa oricărei reacții i-a pus pe gânduri pe fani, care s-au întrebat dacă tăcerea ascunde o strategie sau o retragere temporară din cauza presiunii publice.
articolul continua dupa recomandari
În emisiunea Un Show Păcătos, managerul Marilui a transmis singura reacție oficială de până acum: influencerița refuză orice intervenție publică, cel puțin pentru moment. Nu dorește să comenteze nici acuzațiile lui Iustin Petrescu, nici imaginile controversate apărute online. "Mulțumim pentru deschidere, însă Marilu a decis să nu intervină în acest moment, nici printr-o declarație scrisă, nici în direct", a fost mesajul transmis echipei emisiunii.
De cealaltă parte, Iustin Petrescu respinge vehement acuzațiile de violență. El susține că fostei sale iubite i se schimbă constant declarațiile, iar lipsa dovezilor fizice arată clar că totul este fabricat. „Dacă ceea ce spune era real, ar fi existat urme, filmări, martori. În fiecare zi ne expuneam viața online”, a spus Iustin, menționând inclusiv un vlog în care apare cu o vânătaie pe față, pe care o atribuie unei altercații din finalul relației.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars