Adriana Bahmuțeanu a ajuns din nou în fața casei fostului soț, alături de sora ei, pentru a-și exercita dreptul legal de a-și vizita copiii. Refuzată la poartă, vedeta a apelat la poliție, acuzând nerespectarea unei hotărâri judecătorești.
articolul continua dupa recomandari
Situație tensionată între Adriana Bahmuțeanu și familia Prigoană. La sfârșitul săptămânii trecute, fosta soție a lui Silviu Prigoană s-a prezentat la locuința acestuia împreună cu sora ei – mătușa băieților –, în încercarea de a respecta programul de vizitare stabilit printr-o sentință definitivă. Accesul i-a fost, însă, din nou refuzat.
Pentru că băieții nu au dorit să iasă din casă, iar Bahmuțeanu susține că nu este prima dată când se confruntă cu această situație, a fost chemată poliția. Doar oamenii legii au fost primiți în locuință, nu și vedeta.
„Este dreptul meu legal”
„Este dreptul meu legal să îmi văd copiii, pentru că am o sentință definitivă. Eu ies din monitorizarea DGASPC, iar în fiecare săptămână mă prezint conform programului de vizită. Nu e prima dată când vine poliția”, a declarat Adriana Bahmuțeanu în cadrul emisiunii Un show păcătos.
Vedeta a mai precizat că va depune o nouă plângere penală pentru nerespectarea hotărârii judecătorești și pentru rele tratamente aplicate minorilor.
Copiii refuză întâlnirea
Adriana a mai povestit că de-a lungul timpului a mers la poarta casei fostului soț alături de sora ei, dar și împreună cu mama sa, însă copiii nu au ieșit să o întâmpine.
„Dacă frații mai mari i-ar încuraja să vină la mine, poate că situația s-ar schimba. Dar nu au ieșit nici acum. Doar poliția a fost primită în casă”, a mai spus Bahmuțeanu.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars