Laura Cosoi revine cu un nou episod din emisiunea „Vacanță de vedetă”, iar de această dată, două invitate speciale ne poartă în călătorii spectaculoase, pline de emoție și descoperiri personale.
articolul continua dupa recomandari
Amna și Andra Gogan, două dintre cele mai îndrăgite figuri din showbiz-ul românesc, vorbesc deschis despre destinațiile care le-au cucerit și le-au influențat profund.
Artista Amna ne invită într-o escapadă însorită pe coasta Spaniei, în orașul Alicante – locul unde se retrage ori de câte ori simte nevoia de liniște și reconectare. Pentru artistă, este a doua mea casă, locul în care se linișteşte după orice perioadă agitată.
De la plimbările pe faimoasa Explanada de España, la zilele petrecute pe plajă jucând volei sau fotbal, până la vizitele relaxante la Castelul Santa Bárbara sau prin mall-urile locale – fiecare colț din Alicante are o poveste pentru ea. În plus, Amna este adepta explorărilor pe cont propriu și preferă să închirieze o mașină pentru a descoperi plaje izolate și peisaje de vis.
În interviu, artista își amintește cu entuziasm și de alte destinații spectaculoase, cum ar fi Thailanda – cu junglele ei exotice – sau aventurile dintr-un safari autentic, experiențe care au rămas adânc întipărite în sufletul ei.
Stabilită în Los Angeles alături de fratele său, Răzvan, Andra Gogan a descoperit în orașul îngerilor mai mult decât o simplă destinație de vacanță – un nou început și un univers plin de posibilități. Pentru Andra, Los Angeles este orașul unde totul pare posibil. Fiecare colț are o energie aparte.
Povestește despre viața de zi cu zi printre platourile de filmare, plimbările pe Walk of Fame, plajele spectaculoase din Malibu și atmosfera vibrantă a orașului care nu doarme niciodată.
De la mâncarea specifică zonei până la comunitatea diversă și deschisă, Andra Gogan ne arată cum e să-ți urmezi visul pe un alt continent.
„Vacanță de vedetă” reușește, încă o dată, să aducă telespectatorilor nu doar povești de vacanță, ci și perspective intime despre alegerile și locurile care definesc personalitatea vedetelor.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars