TJ Miles şi iubita lui, Francisca, impresii despre Vietnam, "Concurează cu Singapore"

 

TJ Miles şi iubita lui, Francisca, au povestit în platoul emisiunii "Vacanţă de vedetă" ce a însemnat pentru ei Vietnam, experienţele prin care au trecut, peisajele uimitoare, locurile care merită vizitate şi impresiile generale despre această destinaţie.

Nu Vietman a fost destinaţia iniţială pentru cei doi îndrăgostiţi. Fără niciun plan anterior au început să caute un loc nou pentru a se delecta. Nu mult a durat până când Francisca a găsit o insulă extraordinară, demnă de o vacanţă în doi, “Am fost în Bali, în Thailanda, şi nu am vrut să ne întoarcem unde am fost deja de două ori. Ne-am gândit să alegem o destinaţie nouă. Era şi timpul ploios şi ne-am gândit unde să mergem: Jakarta, Malaysia, Filipine, şi Francisca a găsit insula Phu Quoc, aşa, dintr-odată.”, a declarat TJ Miles.

Ca impresii generale, cei doi au fost foarte mulţumiţi de locaţie şi chiar o pun în capul listei de călătorii, „Am fost într-un loc care începe să concureze cu Singapore. Va fi noul Phuket. Ne-a plăcut mult. Pentru mine, pot spune că e pe primul loc dintre destinaţiile din Asia. Parcă sunt mai multe destinaţii înglobate în una singură. De asta spun că mi-a plăcut mai mult decât Singapore.”, a declarat Francisca, iar Tj Miles o susţine, şi a declarat că, „Nouă ne place să mergem în destinaţii unde nu merge toată lumea. Şi, am găsit Phu Quoc şi eram singuri pe stradă. Mi-a plăcut experienţa Phu Quoc, foarte diferită faţă de Bali. Au şi chestii mai scumpe sau mai ieftine, pentru toate buzunarele. Mi se pare tare, pentru o insulă aşa mică.”

În ceea ce priveşte transportul, cei doi au plecat direct cu avionul din Bucureşti, până în Istanbul, unde au avut prima escală, după care în Ho Chi Minh, şi de acolo, încă o oră până la insulă.

Ca experienţe inedite, cei doi au fost surprinşi plăcut de orezul prăjit, pe când, în extrema cealaltă, s-au încumetat să guste chiar şi vinul de şarpe, pentru prima dată în viaţa lor, care nu avea întocmai cel mai încântător gust, „Avea gust de mortăciune, şi prea mult alcool, 60%.”, a declarat TJ Miles.

Putem admite că părerile generale au fost unele pozitive, „Ce mi-a plăcut în Vietnam este că oamenii sunt mult mai relaxaţi. Preţuri mai mici decât în Vietnam, n-am întâlnit în toată Asia”, a declarat Francisca.

Dacă tragem linie şi analizăm, măcar pentru o dată în viaţă, merită şă bifăm ca experienţă şi exotica insulă, Phu Quoc, cea mai mare din Vietnam.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest