Silviu Prigoană, tatăl copiilor Adrianei Bahmuțeanu, a murit în noiembrie anul trecut, în urma unui incident nefericit petrecut într-un restaurant din Bran. De atunci, situația juridică legată de moștenirea și datoriile afaceristului a devenit un subiect delicat pentru familie.
articolul continua dupa recomandari
Recent, Honorius Prigoană, unul dintre frații lui Silviu, a obținut executarea silită a conturilor fraților săi, pentru a recupera o datorie de aproximativ 600.000 de lei lăsată de tatăl lor. Instanța a decis blocarea conturilor, măsură care a afectat și copiii lui Silviu Prigoană, printre care și cei ai Adrianei Bahmuțeanu.
„Copiii nu plătesc datoriile părinților lor. Este ilegal și nedrept să iei bani de la un copil pentru a acoperi datoriile unui decedat. Am făcut toate demersurile pentru a bloca această poprire ilegală, care le încalcă drepturile minorilor care au rămas fără tată”, a declarat Adriana Bahmuțeanu.
Vedeta a precizat că a demarat procedura de succesiune în numele fiului său cel mic, Eduard, și că va reprezenta interesele copiilor pe tot parcursul procesului juridic. „Sunt reprezentantul legal al copiilor mei și am deschis oficial moștenirea. Vom continua să ne luptăm în instanță pentru drepturile lor până când Eduard va deveni major”, a adăugat Adriana.
Pe lângă aspectele legale, Adriana Bahmuțeanu a vorbit și despre drama personală prin care trece, în special după ce nu a putut vorbi nici măcar la telefon cu copiii săi în ziua aniversării sale. „Mi-am dorit ca de ziua mea să îi aud, să îi țin în brațe și să fim din nou o familie unită, cum eram înainte de pierderea tatălui lor. Cred cu tărie că vom reuși să depășim aceste momente grele”, a mărturisit ea în cadrul emisiunii „Știrile Antena Stars”.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars