Alina Marymar, despre nunta cu Tzancă Uraganu: „A fost o cerere rapidă, dar sinceră”

 

Alina Marymar și Tzancă Uraganu formează unul dintre cele mai cunoscute cupluri din lumea mondenă. Împreună de mai bine de patru ani și părinți ai unei fetițe adorabile, Anastasia, cei doi trăiesc o poveste de dragoste discretă, dar stabilă. Iar chiar dacă logodna a venit repede – după doar două luni de relație – nunta pare, deocamdată, în planurile de viitor, nu de prezent.

„Ca orice fată, normal că mă văd mireasă. M-a cerut în căsătorie după două luni și nu am dat jos inelul niciodată. Dar nu ne grăbim, ne bucurăm de familie și de copil”, a spus Alina în emisiunea Viața fără filtru.

De la mesaje ignorate, la o familie unită

Alina povestește cu zâmbetul pe buze cum a început totul: Tzancă îi scria constant, dar ea evita să îi răspundă. Totul s-a schimbat într-o zi, când au început să vorbească și s-au întâlnit. De atunci au trecut peste patru ani, iar relația lor a evoluat firesc, mai ales după venirea pe lume a fiicei lor.

„Nu m-am gândit niciodată că o să ajung aici, dar m-am maturizat foarte mult. De când am devenit mamă, văd lucrurile altfel. E cel mai frumos sentiment din lume.”

Familia, pe primul loc

Alina și Tzancă au început să o ia și pe micuța Anastasia cu ei la evenimente, însă atunci când drumurile sunt prea lungi sau programul prea încărcat, micuța rămâne acasă, în grija bunicii.

„Am început să o luăm cu noi, dar e prea micuță. Unde se simte un copil cel mai bine? În confortul casei. Mama mă ajută mult.”


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest