Tragedia din Cenei continuă să provoace valuri de revoltă și durere, iar elementele care ies treptat la iveală adâncesc și mai mult șocul comunității. Echipa „Viața fără filtru” a mers direct la locuința minorului de 13 ani acuzat de uciderea lui Mario Berinde, unde bunicii băiatului au acceptat să povestească exact ce le-ar fi mărturisit copilul după comiterea faptei.
articolul continua dupa recomandari
Bunica paternă, vizibil afectată, a dezvăluit că tatăl băiatului — plecat în Spania — s-a întors de urgență în România în momentul în care a aflat ce s-a întâmplat. A fost adus de la aeroport chiar de un alt nepot al femeii, care ulterior a fugit în Germania de teamă să nu fie implicat în scandal.
În ziua în care s-a întors, casa familiei a fost înconjurată de oameni revoltați. „O oră, când a venit mulțimea la poartă, atunci s-a dus... O oră a stat în pod”, povestește bunica. Bărbatul, devastat, ar fi început să plângă imediat ce a aflat despre fapta fiului său. „Copilul dormea și n-a mai vrut să-l trezească. A doua zi a vorbit cu el”, spune femeia.
În discuția de a doua zi, minorul ar fi recunoscut totul în fața tatălui. Bunica susține că nepotul ei a indicat clar că ideea ar fi venit de la tânărul de 15 ani implicat în crimă. „L-am chemat, Dani a zis că ‘hai să-l omorâm’”, ar fi spus copilul de 13 ani.
Potrivit relatării familiei, cei doi adolescenți ar fi stabilit și modul în care să lovească. „Dacă mă lovesc pe mine, apleacă capul jos și atunci eu îi dau”, ar fi fost planul băiatului de 15 ani. Nepotul ar fi urmat instrucțiunile, iar celălalt adolescent ar fi aplicat lovitura fatală cu o armă albă.
Femeia afirmă că a încercat să afle motivul pentru care nepotul ei ar fi participat la un asemenea act. Minorul ar fi spus că Mario îl agresa constant, îl insulta și îl bătea, iar familia victimei nu ar fi intervenit. „Buni, pe mine mă teroriza, mă înjura, mă bătea… Am fost să îi spun, dar mama nu a luat nicio măsură”, ar fi declarat băiatul în fața bunicilor.
Mario Berinde a fost ucis în urmă cu mai bine de o săptămână, iar trupul lui a fost ascuns și îngropat în curtea unuia dintre copii. Adolescentul de 15 ani, considerat principalul autor, a fost arestat. Complicele său minor a fost de asemenea reținut, însă băiatul de 13 ani rămâne în libertate, nefiind încă pasibil legal de răspundere penală din cauza vârstei sale.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















