Flora Năstase, despre durerile vieţii, "M-am urcat într-un taxi singură și m-am dus la Obregia"

 

Flora Năstase, cândva una dintre cele mai puternice femei de afaceri din România, a făcut mărturisiri cutremurătoare în emisiunea „Viața fără filtru”, vorbind deschis despre prăbușirea sa financiară și emoțională.

Deşi părea o femeie invincibilă, cu un imperiu în mâini, prăbuşirea financiară i-a zguduit întreaga existenţă. „Am făcut în glumă, nu disperată, nu cu un efort foarte mare. Toată viaţa mea am făcut ce mi-a plăcut, iar rezultatul îl știți. Lovitura cea mai mare a fost când am pierdut banii. Eram în topul celor cu cel mai mare capital cash, cu afaceri în desfășurare, datorii de acoperit… Am intrat în depresie. Pentru mine, sinuciderea e un act de curaj. M-am gândit, dar n-am avut curaj. Am vândut haine de blană, bijuterii, poșete de 50.000 de euro și nu mi-a părut rău. Și acum am un dressing de 200 mp. M-am urcat într-un taxi singură și m-am dus la Obregia. Așa m-am internat.”, a declarat Flora Năstase.

Dar dincolo de pierderile financiare, trauma cea mai profundă a fost una personală, „Pierderea sarcinii a fost mai dureroasă decât pierderea milioanelor de euro.”, a declarat Flora Năstase. 

Flora a vorbit și despre relația cu mama ei, figura centrală a vieții sale: „A fost cel mai important om pentru mine. Am iubit-o mult, deși n-am avut o relație strânsă. M-a învățat curajul și responsabilitatea faptelor mele.”.

Chiar și după ce a trecut prin iadul depresiei, Flora spune că nu și-a pierdut credința. Dumnezeu i-a oferit mai mult decât şi-ar fi imaginat vreodată că poate avea.

Povestea ei este un strigăt sincer al unei femei care a avut totul și a pierdut, dar a ales să lupte – chiar și atunci când lupta a însemnat doar să mai reziste o zi.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest