Noi acuzații la adresa lui Laurentiu Reghecampf! Antrenorul s-ar fi împrumutat de o sumă colosală de bani

 

Milionarul controversat, Cătălin Hideg, a lansat noi acuzații grave la adresa antrenorului, Laurențiu Reghecampf, susținând că acesta nu i-a restituit o sumă uriașă de bani împrumutați de aproape trei ani. Potrivit lui Hideg, Reghecampf ar fi cerut aproximativ 140.000 de euro pentru a ajuta un prieten, promițând că va returna banii în termen de două săptămâni, însă acest lucru nu s-a întâmplat.

Milionarul afirmă că nu se aștepta la această situație, având în vedere reputația și familia din care provine antrenorul. Deși Reghecampf i-ar fi oferit cecuri ca garanție, se speculează că acestea ar fi fără acoperire. Hideg a încercat să îl înțeleagă, luând în considerare dificultățile prin care antrenorul a trecut, inclusiv divorțul său cu Anamaria Prodan, probleme financiare și întemeierea unei noi familii alături de Corina Caciuc.

Aceste acuzații vin într-un moment în care scandalul dintre Reghecampf și Prodan este în plină desfășurare, fiind implicați și alți martori care susțin că antrenorul ar fi împrumutat sume mari de bani fără a le restitui. „În general când ceri bani, nu prea cer pentru tine, sunt pentru alte scopuri sau pentru a ajuta alți prieteni. A zis că are nevoie un prieten foarte urgent și în două săptămâni o să îi dea înapoi și au trecut trei ani. A fost și o serie întreagă de ghinioane. A avut câteva echipe la care a jucat, am înțeles că nici el nu și-a luat banii în totalitate. Am înțeles. Ați văzut că are și doi copii mici și am zis să înțeleg această situația și am zis să n fiu eu cel care nu înțelegere. Și eu am trei copii și înțeleg. Nu sunt doar 200.000 de euro, sunt aproximativ 140.000 de euro, cam așa.”, a precizat milionarul la "Viața fără filtru".

Milionarul a fost sigur că își va restitui banii de la antrenor, mai ales că familia Reghecampf era una respectată și de încredere, atât în țară, cât și peste hotare. „Nu pentru că familia Reghecampf era o familie respectată în România, cât și în Emiratele Arabe Unite. Stăteau foarte bine acolo, erau foarte uniți la vremea aia și nu mi s-a părut a fi o problemă. Nu am avut nicio bănuială că situația e va înrăutăți și se va ajunge la acest divorț, apoi problemele ulterioare legate de echipele la care a antrenat Laurențiu.", a mai spus acesta.

Cătălin Hideg a ajuns la concluzia că banii împrumutați lui Laurențiu Reghecampf ar fi fost folosiți pentru a întreține noua sa familie, după ce antrenorul a început o relație cu Corina Caciuc, care l-a făcut tată de două ori. Hideg mărturisește că inițial nu credea că Reghecampf și Anamaria Prodan vor ajunge la divorț, considerându-i un cuplu solid, un adevărat exemplu de iubire și succes în viața publică. Totuși, după ce a apărut o altă femeie în viața antrenorului, lucrurile au luat o turnură neașteptată, iar situația financiară a acestuia s-a complicat. Hideg a fost surprins de această evoluție, fiind convins că împrumutul ar fi fost restituit la timp, însă problemele personale și familia nou întemeiată ar fi influențat negativ capacitatea lui Reghecampf de a-și onora datoriile şi a mărturisit: „Nu, asta am constat eu ulterior ( nr. că banii erau pentru noua sa relația). La vremea respectivă era într-o relație destul de bună cu Ana așa că nu m-am gândit că se vor certa, vor divorța și va începe o altă relație. Nu aveam de unde să știu așa ceva. După ce a început divorțul, după ce au apărut probleme și o altă doamnă la mijloc. Sunt trei ani de la divorț, cu câteva săptămâni înainte să înceapă scandalul între ei a apărut și cererea de împrumut. Am ajutat mai multe persoane și au trecut 7-8 ani de atunci, ei au preferat să nu vorbească cu mine."


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest