De la România la Casa Regală din Londra. Povestea lui Daniel Mirea, sâmbătă, la "Visul românesc-Succes internaţional'

 

În fiecare sâmbătă, emisiunea „Visul românesc – Succes internațional” aduce în fața telespectatorilor povești impresionante ale românilor care, departe de casă, au reușit să cucerească lumea.

În această ediție, Mădălina Bălan ne invită să descoperim destinul extraordinar al lui Daniel Mirea, un român stabilit la Londra de peste 36 de ani, care a transformat o tragedie din copilărie într-o carieră remarcabilă și într-o misiune de viață.

Născut și crescut în București, aproape de Calea Victoriei, Daniel a copilărit în România anilor de comunism. La doar șapte ani, viața i-a fost zguduită de un accident cumplit de mașină, în urma căruia și-a pierdut mama și singurul frate. Acea rană i-a marcat copilăria pentru totdeauna, dar, în loc să-l doboare, i-a dat forța de a merge mai departe și de a transforma durerea în dorința de a face bine.

Pasionat de cunoaștere, dezvoltare personală și psihologie, Daniel a ales drumul psihoterapiei. Sprijinit necondiționat de familia rămasă alături de el, a plecat la Londra pentru a-și urma visul. Acolo, prin multă muncă, perseverență și ambiție, și-a construit o carieră de prestigiu. Astăzi, este profesor în psihologie și psihoterapie și singurul român care lucrează direct cu membri ai aristocrației britanice, având chiar și colaborări apropiate cu prințul William.

Dar succesul său nu se oprește aici. Daniel a pus bazele unor clinici dedicate sănătății mintale pentru adolescenți, oferind sprijin și speranță tinerilor aflați la început de drum. În plus, de-a lungul carierei, a avut ocazia să cunoască oameni din cele mai înalte cercuri sociale și culturale, de la membri ai familiei regale până la artiști de renume mondial.

În spatele reușitelor sale profesionale se află o poveste de iubire și parteneriat. Daniel este căsătorit cu Valentina, femeia puternică ce îl susține în fiecare pas. Ea însăși activează într-un domeniu dominat de bărbați, construcțiile, iar împreună cresc un băiețel, trăind o viață de familie frumoasă, solidă și inspirațională.

Dintr-o traumă profundă s-a născut un drum extraordinar. Dintr-o pierdere uriașă s-a ridicat un om care a ales să facă bine și să ducă mai departe speranța. Povestea lui Daniel Mirea este una despre putere, reziliență și iubire, despre cum un copil rămas fără mamă și frate a devenit un reper al psihoterapiei în Marea Britanie.

Nu ratați această ediție specială a emisiunii „Visul românesc – Succes internațional”, sâmbătă, de la ora 16.00, pe Antena Stars!


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest