Primii medici care şi-au deschis un cabinet stomatologic în Londra. Povestea lui Mihai și a Loredanei Tanasiciuc, sâmbătă, la „Visul românesc-Succes internațional” cu Mădălina Bălan

 

Doi români care au ales să-și urmeze visul demonstrează că perseverența și dorința de a face bine pot duce la succes pe plan internațional.

Loredana și Mihai Tănăsiciuc sunt primii medici stomatologi români care și-au deschis un cabinet în Londra, devenind repere atât pentru comunitatea românească din Marea Britanie, cât și pentru pacienții englezi.

Drumul lor nu a fost ușor. Mihai a plecat primul la Londra, în 2007, iar un an mai târziu i s-a alăturat Loredana, imediat după absolvirea facultății. A fost cel mai greu an pentru cei doi, fiind nevoiți să trăiască la distanță. Crescuți amândoi în absența unuia dintre părinți, și-au promis că fiul lor, astăzi în vârstă de 13 ani, va avea parte de sprijin necondiționat și de un viitor mai bun.

La doi ani după deschiderea primului cabinet, au reușit să devină stabili financiar. În 2019, au inaugurat cel de-al doilea cabinet, consolidându-și statutul de profesioniști respectați în medicina dentară.

Povestea lor de succes, plină de provocări, sacrificii și reușite, va fi prezentată sâmbătă, de la ora 16:00, la „Visul românesc-Succes internațional”, cu Mădălina Bălan, numai pe Antena Stars.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest